17 mart. Limbajul copiilor

Oare care este cea mai bună modalitate de comunicare cu copilul? Cum îmi dau seama dacă este trist, fericit, furios sau obosit? Mimica şi gesturile ar putea fi un reper, însă nu întotdeauna. Cu toţii ne dorim o comunicare deschisă cu copilul, întrucât aceasta poate constitui ingredientul principal în consolidarea unei legături afective şi intime. Cu îndrumare corespunzătore şi înțelegere, el va dobândi un sentiment de siguranţă şi securitate, care îi va conferi încredere în sine şi va forma mai târziu un adult responsabil. Deşi comunică zilnic, foarte puţini părinţi cunosc sau ţin cont de comunicarea emoţională. Potrivit lui Lawrence Shapiro, doar aproximativ 10% din comunicarea emoţională este exprimată prin cuvinte. Celelalte 90% provin din comportamente ce însoţesc cuvintele şi le putem cataloga drept un limbaj secret: gesturile, contactul vizual, postura, tonul, inflexiunile vocii şi aşa mai departe.

Încă din prima perioadă a vieţii, când copilul începe să vorbească, acest limbaj va rămâne baza comunicării lui. Așadar, cu cât părintele va înțelege mai bine acest limbaj, cu atât va descoperi şi va răspunde cerinţelor sale mai eficient. Specialiștii din domeniul sănătății mintale numesc acest limbaj un limbaj al emoțiilor și nu al cuvintelor. Așadar, atunci când ne dorim să învățăm copilul să facă față provocărilor, ne vom folosi, pe lângă cuvinte, și de alte strategii. Dintre accestea amintim: jocul ca și metodă principală și poveștile. Este important să înțelegem că practicarea acestui limbaj trebuie făcută cu naturalețe și nu forțată. Comunicarea emoțională este adesea însoțită de gesturi și ritualuri diverse, de la trezirea de dimineață, pregătirea  mesei sau poveștile spuse înainte de culcare.

În cazul bebeluşilor și a copiilor mici (etapa 0-2 ani) gesturile şi mimica sunt elemente esenţiale ale comunicării emoţionale. În această fază, copilul descoperă jocul prin imitație prin care învață să recunoscă emoțiile celor din jur. La preşcolari, pe de altă parte (etapa 2-7 ani) jocul ocupă un loc central. Prin intermediul jocului copiii descoperă lumea şi îşi formează cea mai mare parte a deprinderilor. Jocul ajută la dezvoltarea cognitivă, socială, dar și a limbajului. În această fază copilul învață să facă diferența dintre ceea ce este rodul imaginației și ce este real.

Pentru a putea înțelege cum să ne jucăm cu cei mici, este nevoie în primul rând să observăm obiceiurile lor de joacă. Jocurile de rol sau cele cu construcții, (lego, construcţii organizate), jocurile de fantezie (păpuşi, marionete), jocurile educative („De-a şcoala”, ‚De-a grădiniţa”, „La magazin”), jocurile cu table şi jetoane, jocurile cu text şi cânt şi jocurile tip hobby (colecţii de obiecte, artă, etc) sunt cele mai indicate în această etapă. Jocul dramatic, folosind marionete sau pluşuri îi ajută întotodată pe copii să repete diferite forme de comunicare. Prin intermediul jocurilor cu jetoane, table sau al jocurilor sportive se pot modela şi alte abilităţi sociale importante. Totuşi, trebuie să se ţină cont de particularităţile de vârstă ale fiecărui copil, iar jocul să fie adaptat pentru fiecare în parte.

Pe lângă jocuri, poveştile au o mare influenţă, deoarece îi învaţă pe copii valori morale, dezvoltându-le în același timp imaginaţia şi vocabularul. Poveștile ajută copiii să devină mai empatici, arătând compasiune față de soarta eroilor. Această calitate îi este foarte utilă copilului în interacțiunea cu cei din jur. Stabilirea unei legături între lumea interioară a copilului (cea psiho-emoțională) și realitatea imediată, punerea bazelor imaginii de sine și dezvoltarea unor strategii de succes pentru rezolvarea dificultăților, pot începe odată cu pătrunderea în universul fascinant al poveștilor.

Decodificarea ”codului secret” al copiilor are ca obiectiv principal dezvoltarea lui pozitivă din punct de vedere emoțional. A învăța acest mod de comunicare nu presupune doar să descoperim provocările cu care se confruntă copilul, ci și identificarea soluțiilor corespunzătore. Din postura de adulţi, avem capacitatea de a pătrunde în lumea copiilor și de a identifica situațiile în care este nevoie de o poveste, un joc sau, poate, doar de un moment de apropiere pentru a depăși un moment dificil.