Grădinița de vară: ”Să ne distrăm cu David”

Vacanța de vară reprezintă o mare bucurie pentru copii. Grădiniţa noastră de vară dispune de un program special creat, astfel încât copiii să se distreze în timp ce îşi continuă dezvoltarea psihologică, fizică şi socială.Grădinița de vară este un program educaţional complex, fiecare săptămână de vacanţă oferind călătorii educative şi distractive în acelaşi timp, în diferite domenii ale cunoaşterii. În cadrul fiecărei teme săptămânale se exersează abilităţile de comunicare, de aplicare în situaţii de viaţă cotidiană a cunoştinţelor dobândite, învăţarea producându-se în contexte informale şi non-formale.

Grădiniţa noastră funcţionează şi în lunile de vară cu programe interactive şi recreative, completate de activităţi educative.

Programul de vară este următorul:

SĂPTĂMÂNA 01 – 05 IULIE 2019 „IN LUMEA LUI SHERLOCK HOLMES”

Sherlock Holmes, ne spunea, că a fi detectiv este o meserie rafinată, ce te ajută să desluşeşti situaţii limită, stimulând intelectul şi imaginaţia. Pe parcursul celor 5 zile, vom descoperi câte un indiciu în fiecare zi în locaţii diferite ( sala de grupă, sala de mese, curtea grădiniţei ), indicii ce vor determina activitatea din ziua următoare. Picnicul in pădurea Băneasa de la finalul săptămânii, va fi ultima activitate, care de altfel, ne va şi finaliza ancheta. Aşadar, vom da startul distracţiei pentru perioada verii.

SĂPTĂMÂNA 08 – 12 IULIE 2019 „IN LUMEA INGINERIEI”

Ce-ar fi să vezi cu ochii tăi, cum sunt fabricate automobilele? Sa descoperi acele utilaje gigant care ajută la fabricarea lor? Copiii sunt fascinaţi de automobile, încă de mici. Fie că sunt maşini de curse, maşini de pompieri, sau chiar indrăgitele maşini de poliţie, acestea au stârnit interesul şi curiozitatea copiilor dintotdeauna. In această săptămână ne vom transforma în mici constructori de automobile şi vom avea ocazia să aflăm toate aceste lucruri, atât prin experimente şi activităţi în grădiniţă, cât şi printr-o vizită la Fabrica de Jucarii Lemniko.

SĂPTĂMÂNA 15 – 19 IULIE 2019 „JURNAL DE VACANŢĂ”

Lumea de astăzi, devine un loc din ce în ce mai mic, deoarece oamenii călătoresc tot mai mult, dintr-un colţ al Globului în altul. Învăţând despre alte culturi, limbi şi popoare, vom înţelege mai bine lumea în care trăim. Tema “Jurnal de vacanţă” ajută copiii să descopere locuri, oameni şi obiceiuri din diferite zone ale lumii. Ne vom pregăti pentru călătorie şi apoi vom vizita imaginar America, China si India, Brazilia prin muzică şi dans, sau Italia contemporană. Ţările alese şi perioadele la care vom face referire oferă copiilor informaţii importante, atractive, care îi ajută să observe şi să aprofundeze istoria şi diversitatea acestei lumi. Atracţia săptămânii va fi “Parada costumelor tradiţionale”, paradă cu haine şi obiecte specifice fiecărei ţări. Vom studia fiecare punct ale acestui Glob, iar excursia la Parcul Natural Comana îi va ajuta pe cei mici să-şi completeze jurnalul de călătorie.

SĂPTĂMÂNA 22 – 26 IULIE 2019 „SĂPTĂMÂNA HANDMADE”

Conceptul de “handmade”, îmbină ideile unei persoane în crearea unui produs unic şi plin de personalitate. Urmărind această linie, toată săptămâna vom lucra, pentru ca la sfârşitul ei să realizăm un targ handmade. Aceste obiecte vor fi realizate, utilizând tehnici şi materiale diversificate, dar şi sub atenta instruire a unor specialişti pe diferite domenii: pictură, quilling sau artizanat. De asemenea, vom avea ocazia să ne inspirăm şi de la Muzeul de Artă Naţională Contemporană. Tot în domeniul artelor vom include şi taina artizanatului. In acest sens, vom cunoaşte o familie de meşteri artizani, care ne vor introduce în această minunată taină. Aşadar, vă invităm să ne vizitaţi, pentru că anul acesta se poartă “Handmade” by David!

SĂPTĂMÂNA 29 IULIE – 02 AUGUST 2019 „PE URMELE LUI LORD BADEN POWELL, CEL MAI RENUMIT CERCETAŞ”

Cu siguranţă, am auzit cu toţii despre marii cercetaşi din Anglia, dar poate că dincolo de imaginile din filme nu am avut până acum o idee clară a acestui domeniu. Un cercetaş desfăşoară o serie întreagă de activităţi care pot fi încadrate în câteva categorii: educaţie non-formală, invăţând prin acţiuni, dar şi stabilirea de prietenii prin împărtăşirea unor seturi de valori şi principii de viaţă. Părintele cercetaşilor, Lord Baden-Powell, descria esenţa cercetaşilor ca fiind cuprinsă în urmatoarea sintagmă: “Cetăţeni fericiţi, sănătoşi şi serviabili“. Ghidaţi de principii sănătoase, încurajaţi să descopere mediul înconjurător, susţinuţi în luarea deciziilor din cadrul jocurilor de-a cercetaşii, copiii vor confecţiona uniforme de cercetaşi, vor întreprinde activităţi în Pădurea Codrii Vlăsiei şi îşi vor descoperi puterile în parcurile de aventură din Bucureşti. Aşadar, dacă noi devenim mai buni şi lumea în care trăim va fi una mai bună!

SĂPTĂMÂNA 05 – 09 AUGUST 2019 „EDUCAŢIE FINANCIARĂ”

Antreprenoriatul este un tip de învățare care îi pregătește pe copii pentru orice experiență sau alegere viitoare pe care și-o propun în drumul lor personal. Spiritul antreprenorial este „cheia” reușitei în zilele noastre. Educatia financiară poate incepe de la trei ani, aceasta vârstă fiind optimă şi puternic corelată cu succesul financiar al copilului, în viaţă. Ne dorim să le o ferim copiilor ocazia să facă parte din lumea micilor antreprenori, locul unde visele lor prind aripi, unde înțeleg că pot fi independenți financiar prin crearea cu bucurie a unor proiecte personale. Urmărind această linie, toată săptămâna vom lucra, pentru ca la sfârşitul ei să realizăm un târg handmade, unde ne vom vinde propriile produse. Vă aşteptăm!

SĂPTĂMÂNA 12 – 16 AUGUST 2019 „BUCĂTARI DE 5 STELE”

Bucătăria reprezintă arta şi tehnica preparării alimentelor destinate consumului uman, poate cuprinde toate noţiunile practice referitoare la ingrediente, prepararea lor, instrumentele folosite, modurile de gătit şi diferenţele între acestea. Pentru copii este un mod plăcut şi interesant de a-şi petrece timpul, de a le stimula creativitatea, dar mai ales de a le insufla un stil de viaţă sănătos. De ceea vom pune accent pe urmatoarele aspecte: igiena şi sistemul calităţii alimentelor, familiarizarea cu marile bucătării ale lumii, precum şi arta diferitelor tehnici culinare. La finalul săptămânii, vizita la Fabrica Ana Pan şi întâlnirea cu un nutriţionist, vor încununa cunoştinţele dobândite.

SĂPTĂMÂNA 19 – 23 AUGUST 2019 „LABORATORUL DE EXPERIMENTE”

Activităţile pe care le vom desfasura in “Laboratorul de experimente” sunt special concepute pentru a stârni curiozitatea copiilor şi a creşte interesul pentru stiinţă. Experimentul şi jocul vor fi haina activităţilor şi va avea rol generator de preocupări şi izvor de satisfacţii. Prin bucuria ce o provoacă, jocul îndeplineşte funcţii compensatorii în viaţa copilului, stimulând încrederea în sine, optimismul atât de necesar integrării lui adecvate in viaţa socială. Activităţile desfăşurate în acest sens, vor lua forma labirinturilor pline de mister şi culoare, jocurilor logice, experimentelor pentru măsurarea dimensiunilor, a capacităţii şi a timpului. Vizita la Casa Experimentelor sau atelierele de Stiinţă Distractivă pot deveni spaţiul ideal pentru a ne transforma în adevăraţi oameni de ştiinţă.

SĂPTĂMÂNA 26 – 30 AUGUST 2019 „JOCURILE COPILĂRIEI”

S-a spus despre copilărie ca este locul imaginaţiei, locul fericirii şi al poveştilor, al împlinirii şi al jocului. Câţi dintre noi ne mai amintim jocuri precum „Ursul doarme”, „Lapte gros”, „De-a v-aţi ascunselea”, sau „Baba oarba”?. Haideţi să dedicăm această ultimă săptămână de vacanţă jocului şi să le aducem copiilor ceeea ce ne-a adus noua copilăria: jocuri pline de voioşie in aer liber, libertate şi imaginaţie. Distracţia va fi pe primul plan, iar în acest fel copiii işi vor consuma energia şi îşi vor reîncărca bateriile pentru noul an şcolar. Parcurile sau curtea grădiniţei vor fi mediul propice pentru desfăşurarea acestor activităţi.

Pe lângă temele de studiu copiii se vor putea bucura şi de activităţi opţionale. Grădiniţa noastră vă oferă:

Clubul de Limba Engleză

Pentru ca diplomaţia şi eleganţa poporului britanic să îndrume şi să completeze povestea noastră.

Club de Pictură şi Modelaj

Arta este singurul mijloc prin care poţi descoperi imaginaţia şi emoţiile copilului.

Club de Matematică Distractivă

Jocurile matematice dezvoltă gândirea şi descoperă enigmele existenţei.

Call Now Button