Săptămâna copilăriei-Grupa Mijlocie

Săptămâna copilăriei-Grupa Mijlocie

  • Tur virtual „Tropenmuseum Junior”- Amsterdam, Olanda,  Grupa Mijlocie, Nivel de vârstă 4-5 ani (Vieru Mădălina)


Muzeele create special pentru copii, sunt locuri numai bune pentru explorat. Vizitele la aceste muzee oferă celor mici experiențe de neuitat. Astăzi vă propun să vizitați prin intermediul imaginilor “Tropenmuseum Junior”, Amsterdam,Olanda”, unul dintre cele mai vechi muzee din Europa, concepute special pentru copii.
Scopul acestei activități este distracția și sporirea curiozității față de culturi diferite.Vizionare plăcută!

  • Joc logic „Găsește diferențele”,  Grupa Mijlocie, Nivel de vârstă 4-5 ani (Vieru Mădălina)

Dragii mei, astăzi vă propun să vă transformați în mici detectivi și să descoperiți diferențele dintre cele două imagini. Scopul acestei activități este dezvoltarea gândirii logice, atenției și a spiritului de observație. Bucurați-vă de acest joc!


  • Joc distractiv „Marocco”,  Grupa Mijlocie, Nivel de vârstă 4-5 ani (Vieru Mădălina)

Astăzi vă propun un joc numit “Marocco”, un joc haios care are rolul de a-i acapara atât pe copii cât și pe adulți. Dacă nu aveți bețișoarele necesare acestui joc, le puteți înlocui cu scobitori sau creioane. Jocul constă în îndepărtarea bețișoarelor, unul câte unul, folosind doar o singură mână. Aveți voie să atingeți sau să mișcați numai bețișorul pe care doriți să-l îndepărtați. Dacă atingeți un alt bețișor, îi vine rândul unul alt jucător. Jucătorii au voie să se ridice de pe scaun dar nu să își schimbe locul. La sfârșitul jocului, se numără punctele și cel care a acumulat cele mai multe puncte, câștigă! Jocul are rolul de a dezvolta atenția, îndemânarea, răbdarea și spiritul de observație. Distracție plăcută!

  • Dezvoltarea limbajului „Pistrui fel de fel” de Oltea Paraschiv, memorizare,  Grupa Mijlocie, Nivel de vârstă 4-5 ani (Vieru Mădălina)

Astăzi vă propun poezia “Pistrui fel de fel” de Oltea Paraschiv. Bucurați-vă de versurile amuzante, distrați-vă și dacă vă plac, memorați-le.

  • Activitate plastică „Căpșunica și căsuța ei”,  Grupa Mijlocie, Nivel de vârstă 4-5 ani (Vieru Mădălina)

Căpșunica, personaj iubit de copii, vă invită să-i colorați căsuța pentru a deveni mai frumoasă, mai plină de culoare. Distrați-vă, lăsați imaginația și creativitatea să vă ghideze.

  • Activitate practică „Ariciul jucăuș”,  Grupa Mijlocie, Nivel de vârstă 4-5 ani (Vieru Mădălina)

Distrează-te și realizează un arici. Dragii mei, astăzi vă propun să vă distrați realizând un arici. Decupați, asamblați și lipiți fiecare element în parte. Bucurați-vă de rezultatul obținut!

  • Joc distractiv „Ghicește melodia”,  Grupa Mijlocie, Nivel de vârstă 4-5 ani (Vieru Mădălina)

Astăzi vă propun jocul “Ghicește melodia”. Pe rând, fiecare jucător se gândește la o melodie pe care ceilalți trebuie să o ghicească. Dacă nu au recunoscut melodia, conducatorul jocului fredonează primul vers al acesteia. Jucătorii au dreptul la un singur răspuns. Dacă unul dintre jucători ghicește melodia, este rândul acestuia să aleagă una nouă. Jocul continuă adăugându-se câte un vers de fiecare dată când melodia nu este ghicită. Dacă nimeni nu ghicește, cel care fredonează trebuie să spună numele acesteia. Distracție plăcută!



Call Now Button