21 May În lumea copilăriei-Grupa Mare
- Ziua Internațională a Muzeelor, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Muzeelor. Această sărbătoare are ca scop promovarea şi aducerea la cunoştinţă publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii. Indiferent dacă este vorba despre vestigii istorice, oase de dinozaur, sculpturi sau mașinării de zbor, fiecare vede în același exponat trăsături diferite. Este bine să ne lăsăm imaginația să zburde în incursiunea vizuală printre obiectele expuse în muzee. Copiii pot fi încurajați să emită teorii legate de felul în care gândea pictorul când a realizat un anumit tablou sau de cât timp au avut nevoie cercetătorii să scoată la iveală un anumit schelet de dinozaur sau un obiect de vestimentație din Evul Mediu. Acest tip de experiență trecută prin filtrul personal în interiorul muzeului nu dispare niciodată și are avantajul de a dezvolta creativitatea. De aceea, vă propun o călătorie în această lume minunată din care putem afla atât de multe lucruri legate de natură, viețuitoare, istoria omenirii sau a Pământului, literatură, cosmos, muzică, teatru, etc. Nu vă rămâne decât să vă alegeți un domeniu care vă pasionează și să realizați un tur virtual în orice muzeu din țară sau din lume. Vizionare plăcută!
- Povestea educatoarei “Iepurele și țestoasa”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Dragii mei, vă propun o poveste cu mult tâlc. Aceasta îi va ajuta pe cei mici să înțeleagă mai bine faptul că străduința, perseverența sunt daruri de neprețuit și cu ajutorul lor putem reuși chiar și atunci când credem că nu este posibil.
„Iepurele și broasca”
După prezentarea poveștii puteți realiza cu cei mici următoarele jocuri care vor face povestea și mai interesantă. Propuneți-le următoarele:
1) Imaginează-ți că ești reporter TV și anunți câștigătorul cursei.
2) Imaginează-ți că ești iepurele și ai ajuns la linia de sosire. Ce îi spui țestoasei? Dar celorlalte animale?
3) Imaginează-ți că ești broasca țestoasă și ai ajuns la linia de sosire. În curând sosește și iepurele. Ce îi spui?
4) Imaginează-ți că ești țestoasa, ai pornit la drum dar cursa este lungă și obositoare, soarele arde foarte tare iar tu ești la capătul puterilor. Linia de sosire este încă foarte departe. Ce gânduri îți trec prin minte?
5) Amintește-ți o sarcină foarte grea pe care a trebuit să o îndeplinești. Ai reușit să o realizezi? Ce te-a ajutat? Ai renunțat? Dacă da, ce crezi că te-ar fi ajutat să nu renunți?
La final subliniați încă o dată morala, după care puteți dramatiza povestea cu ajutorul jucăriilor sau marionetelor. Distracție plăcută!
- Activitate practică “Suport pentru creioane”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Astăzi vă invit să realizați împreună cu cei mici un suport pentru creioane, pixuri, stilouri, carioci, etc.
Propuneți-le să se pregătească de școală începând cu confecționarea unui suport haios cu care să își înfrumusețeze biroul.
Materiale necesare:
– Role de carton
– Carton mai gros
– Hârtie colorată
– Lipici
– Scotch colorat
– Ochi din plastic
Mod de lucru:
– decupați cartonul mai gros sub forma unui cerc.
– decupați 2 cercuri din coli de hârtie colorată și lipiți-le pe carton pe cele două fețe.
– îmbrăcați rolele de carton în hârtie colorată pe care lipiți apoi scotch sub ce modele doriți.
– decupați labele și urechile iepurelui (poate fi și alt animal) și lipiți-le împreună cu ochii de role.
– lipiți rolele de suportul de carton.
Scopul acestei activități este distracția, dezvoltarea creativității și a imaginației copiilor. Vă urez spor la lucru și distracție plăcută!
- Joc distractiv „Nimerește nasul clovnului”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Vă propun un joc distractiv care va exersa îndemânarea și răbdarea celor mici. După ce veți desena pe o cutie fața clovnului, decupați-i o gaură în dreptul nasului cât să intre în ea o minge mică de plastic (dacă nu aveți puteți înlocui cu o o bilă sau o minge mică realizată din mototolirea unei bucăți de staniol). Rugați-i pe copii să încerce să introducă mingea în nasul clovnului. Puteți să faceți întrecere între voi, cronometrând cine a reușit cel mai repede să realizeze sarcina jocului. Distracție plăcută!
- Joc matematic „Suportul cu adunări și scăderi”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Astăzi vă propun un alt mod de a vă juca de-a matematicienii isteți. Nu aveți nevoie decât de un suport din carton ca cel din imagine și bețe pentru înghețată pe care să scrieți cifrele de la 1 la 10. Pentru a face atât adunări cât și scăderi puteți confecționa 2 suporturi. Amintiți-le celor mici de semnele grafice pentru plus (+), minus (-) și egal (=) după care puteți începe joaca de-a matematicienii.
Jocul îi va ajuta să își fixeze număratul, adunarea și scăderea în limitele 1-10 cu mai multe unități, lucru care le va fi de mare folos la școală.
Spor la lucru!
- Joc de atenție „Pescuitul distractiv”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Astăzi vă invit la pescuit… în casă însă! Puteți confecționa astfel de pești pe care să încercați să îi prindeți cu undița improvizată. Aveți nevoie de carton colorat, un băț, o sfoară, agrafe de birou, vată cu care să umpleți peștii, lână cu care să șnuruiți marginile și un perforator. Apoi puteți porni la pescuit și chiar puteți organiza un concurs gen, cine prinde mai mulți pești într-un timp cât mai scurt. Câștigătorul poate da sarcini haioase celor învinși. Jocul îi va ajuta pe cei mici să își exerseze atenția, îndemânarea și răbdarea.
Spor la lucru și distracție plăcută!
- Fișe individuale „Găsește drumul corect”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Dragii mei, astăzi vă propun două fișe-labirint prin care să ajutați racheta să ajungă pe planeta dorită, iar micul fotbalist la mingea sa.
Scopul realizării fișelor este acela de a vă exersa atenția, gândirea logică și de a vă distra. Spor la lucru și distracție plăcută!
- Joc distractiv „Mingi plutitoare”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Jocul se desfășoară cu cel puțin doi participanți. Umpleți în întregime mai multe pahare de plastic cu apă și aliniați-le unul după altul în fața fiecărui jucător. Luați fiecare câte o minge de plastic mică și, la semnalul de începere, încercați să suflați în ea până reușiți să o trimiteți în ultimul pahar, fără a cădea pe masă. Dacă mingea cade, reluați de la început traseul. Câștigă cel care reușește primul să transmită mingea. Distracție plăcută!
- Experimente „Iluzii optice”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Așezați un pahar gol în fața unei imagini și începeți să umpleți ușor cu apă. Veți observa că imaginile din spatele paharului se inversează sau se măresc. Aceasta datorită formei paharului, care îl face să se comporte ca un obiectiv. Lumina trece prin cele trei medii diferite: aerul, sticla și apa. Din această cauză se produce fenomenul numit refracție prin care se modifică direcția razei luminoase.
Aceste experimente îi vor ajuta pe cei mici să înțeleagă transformările care au loc în jurul lor, să își dezvolte curiozitatea, gândirea logică și să se distreze. Distracție plăcută!
- Joc matematic „Să ne jucăm cu cifrele”, Grupa Mare, Nivel de vârstă 5-6 ani (Ezaru Doina)
Dragii mei, m-am gândit să vă dau câteva idei prin care puteți obține forme diferite prin completarea cifrelor de la 1 la 6. Iată cum cifra 1 se poate transforma într-o gărgăriță, cifra 2 într-o frumoasă lebădă, cifra 3 într-un fluture colorat, cifra 4 într-un pește jucăuș, cifra 5 într-un pinguin simpatic, iar cifra 6 într-un melc leneș. Sunt sigură că o să vă amuze transformările obținute.
Jocul ajută la dezvoltarea imaginației și vă va distra în același timp. Spor la lucru și distracție plăcută!